www.naturlichter.dewww.grahl-naturfoto.detourist-paradise.comVremea@TulceaVremea@Jurilovca
EnglishDeutschFrançaisRomână中文
AcasăCase de vacanţăLista de preţuriÎmprejurimiCartea de oaspeţiContact
Jurilovca
Delta Dunării
Cultura
Tururi
Galerie foto
Excursii în teren – observarea naturii de pe malul lacurilor Deltei, în păduri și în zone părăginite.

În perioada migraţiei păsărilor, de la sfârșitul lui martie/aprilie până la mijlocul lui mai și de la sfârșitul lui august până la sfârșitul lui octombrie, locurile ideale pentru observarea păsărilor sunt zonele cu apă mică ale marilor lacuri din Deltă: Razim, Golovița, Sinoie; peste tot sunt mii de păsări de baltă ca stârci, pelicani, rațe, limicole, chirighițe etc., odihnindu-se, împerechindu-se sau hrănindu-se. Aici se ajunge cel mai bine cu mașina şi pe jos; unde chiar este cel mai mult de văzut aflați de la noi; dacă doriţi vă însoțim cu plăcere acolo, fiindcă în această zonă vastă se pierde cu ușurință privirea de ansamblu și păsările își schimbă des locurile lor preferate.

Același lucru este valabil de la sfârșitul lui martie/aprilie până la mijlocul lui iunie pentru pădurile și pârloagele din împrejurimi, când florile de primăvară de bujori sălbatici (Paeonia peregrina & P. tenuifolia), de poroinic (Orchis purpurea), ouăle popii (Himantoglossum caprinum), rățișoare şi stânjenelul de stâncă (Iris pumila & I. sintenisii), laleaua pestriță (Fritillaria orientalis) și de multe altele ne admenesc în pădurea Babadag, în valea Slavei și munții Măcinului. Reptile rare ca broasca țestoasă de uscat (Testudo graeca), gușterul vărgat (Lacerta trilineata) și șarpele rău (Dolichophis caspius) sunt acolo acasă; se poate observa popândăul jucăuș (Citellus citellus), cu noroc se stârneşte o pisică sălbatică (Felis silvestris); pupăză (Upupa epops), prigoria (Merops apiaster), capîntortura (Jynx torquilla), privighetoarea de zăvoi (Luscinia luscinia), pietrarul răsăritean (Oenanthe isabellina), mierla de piatră (Monticola saxatilis), lăcustarul (Sturnus roseus), grangurul (Oriolus oriolus) și multe alte specii de păsări cântătoare sunt acasă aici.

Grandios, într-un anotimp neobișnuit pentru călătorii, adică între începutul lui noiembrie, Crăciun și Bobotează, este fascinantul spectacol a miilor de gârlițe mari, gâștelor de vară și gâştelor cu gât roșu (Anser albifrons, A. anser & Branta ruficollis) iernând în Jurilovca, când zboară în stoluri mari de mai multe ori pe zi deasupra localității, și pot fi observate pe câmpurile și apele din apropiere mâncând şi poposind. Casele noastre de vacanță, dotate cu sobe de teracotă tradiționale, vă oferă și în anotimpul rece toate condiţiile unui sejur plăcut.

Pentru detalii și prețuri click aici; informații suplimentare la cerere.